Prieten cu Iubirea

Am ajuns Prieten cu Iubirea vietii mele de pana acum!!!Stiu ca suna ciudat,chiar si mie mi se pare ciudat insa asa este.In viata mea tulbure de acum,cand pe langa iminentele evenimente electorale care transforma oameni in niste animale si le intuneca mintile si vizitele tot mai dese la spitale si cabinete ale familiei mele,evenimentele din strict viata mea personala si sentimentala m-au dat un pic peste cap.Am realizat multe lucruri si am tras multe concluzii in ultimele zile,concluzii ce ma fac cu un pas mai aproape de maturitate.Fiind doar prieten cu persoana care pentru mine inseamna foarte mult poate pentru altii inseamna un pas inapoi.Asa credeam si eu...ca de obicei mintea mea clocea scenarii si scenarii,care erau sumbre pentru ceea ce simteam.Linistea insa mi-a fost daruita de o sngura privire,un suras si o voce.Toate astea sunt ale ei.Ma iubeste.Acum toate lucrurile imi sunt clare,si sunt foarte linistit.Am vorbit de foarte multe ori despre decizii si felul in care ele iti influenteaza viata.Chestia cu decizia asta este ,dupa parerea mea ca pe noi ,pur si simplu ne-a aratat legatura creata de-a lungul acestui timp petrecut impreuna.Mi-am dat seama ca avem ceva inexplicabil care ne tine ca un liant impreuna si care nu ne lasa,  oricat de departe am fi,sa ne gandim unul la celalalt.Chiar in momentul asta imi aduc aminte de o discutie avuta acum mult timp legat de soarta si ipotetic de faptul ca cineva acolo sus ne-a facut sa ne intalnim.Poate ca persoana aia de sus de acolo e liantul nostru care ne tine uniti si poate intradevar suntem cei mai potriviti unul pentru celalalt.Sunt idei si discutii pur teoretice,care probabil nu vor fi niciodata dovedite dar spre surprinderea mea s-ar putea totusi sa existe un simbure de adevar undeva pe acolo.Oricum la mine in familie o chestie din asta a facut ca parintii mei sa se cunoasca si sa ramana impreuna,o ambitie,sau un sentiment,chestia importanta este ca eu cred ca pana la urma asta a fost probabil cea mai buna decizie din viata amandurora,si mai tarziu tot o intamplare a facut ca eu sa exist si astazi sa scriu pe blog.Si in familia ei a fost oarecum asemanator.Nu vreau sa merg cu ideea mai departe  si sa incep sa deviez de la subiect,ajungand pana la ideea de suflete pereche.Mi se pare totusi prea devreme,si mult mult prea pompoasa ideea pentru realitatea noastra.Cred ca in momentul de fata suntem undeva de unde putem invata foarte multe despre relatia noastra si depre noi,ceea ce reprezentam unul pentru celalalt.Nu stiu, mi se pare un fel de recapitulare inaintea unui examen important.Nu vreau sa incep sa visez cai verzi pe pereti.Prefer sa fiu realist si sa vad situatia exact asa cum este.Nu as vrea sa raman cu regrete pentru ca nu am incecat totul.Sa ma trezesc peste cativa ani ca am trecut peste ceva important in viata mea doar datorita incapatinarii si altor factori nocivi.Cum ziceam pun totul la baiate si ma lupt pana in ultima clipa doar ca sa fiu sigur ca am facut tot ce mi-a stat in putere si sa fiu impacat cu mine insumi.Asa  ca nu pot decat sa fiu eu insumi si sa ma dedic total...sa imi ascult inima si sa spun ce simt,sa simt ce spun si sa incerc  sa merg pana la capat.Cand eu voi crede ca drumul pe care L-am inceput s-a terminat, o sa fiu cinstit si o sa continui pe alt drum ...pana atunci eu nu vreau sa am regrete... e decizia mea finala.

Comentarii

Unknown a spus…
Si cu incapatanarea cum ramane?

Postări populare de pe acest blog

Alpinism....

De azi încolo

Post scriptum...