About life....

          Adevarul  e ca luptele nu ai cum sa le porti la infinit… luptele nu aduc niciodata ceva bun, intotdeauna  ele aduc suferinta.Tanar fiind ,imbraci haina kaki si iti asumi responsabilitatea sa  te aperi sau dimpotriva sa ataci, din diferite motive. Si apelezi la arme ,ambitie si orgoliu prostesc pentru a-ti apara fiecare petic de suflet si idee pe care o respiri prin porii circumvolutiunilor tale. Porti un razboi cu cel/cei de langa tine, doar pentru a-ti demonstra tie si a –I face pe ceilalti sa mearga pe calea ta. Mi se pare uman sa incerci asta atunci cand tii la cineva .Am citit zeci de articole si carti despre dragostea adevarata, caci despre ea e vorba si cum ar trebui sa fie definita… sunt cuvinte frumoase, insa realitatea e un calau strasnic, cu fata descoperita, si cu fiecare lucru care ti se intimpla sau pe care il auzi de la prietenii tai, ucide rand cu rand ,cuvant cu cuvant , litera cu litera definitia acestor filozofi ce vorbesc teoretic dintr-un fund de camara,

“Imaginaţia este singura armă în războiul împotriva realităţii” -Jules de Gaultier               In primul rand trebuie sa fii pur…. Un suflet nu se poate plamadi din ceva meschin, dintr-o minciuna, interes sau ceva pacatos… Se framanta delicat , amestecandu-se  pentru cel putin 2 ani. Ingredientul esential si secret din care este plamadit un suflet  este Iubirea. Nu orice fel de iubire… iubirea aia sincera, nevinovata precum primii stropi de roua ce cad pe petalele de trandafirii dimineata…in dozaj cat mai mare pentru a-I da o aroma specifica, aroma ce rivalizeaza cu nectarul zeilor,aroma de om bun… Se amesteca.              Apoi ,urmeaza Daruirea. Acesta e un ingredient la fel de important precum iubirea.Fara daruire, sufletul nu poate exista, el fiind pierdut pentru totdeauna in realitatea care de multe ori ucide… Se amesteca.              Peste continut se toarna Vise…multicolore, nenumarate, vise ce se nasc dintr-o idee, dintr-un sarut furat,dintr-o atingere sau imbratisare

              Intotdeauna,oricat de multe cuvinte ne-am fi spus,in toate modurile posibile si imposibile,o sa existe ,intotdeuna, senzatia ca ca nu ne-am spus suficient, ca am mai uitat ceva,ceva care o sa conteze in ecuatia dintre noi...Ecuatie, in care vesnic o sa ramana o necunoscuta...               Am lasat timpul sa aseze lucrurile nerezolvate si chiar si timpul nu a reusit sa indulceasca amarul pe care il simt atunci cand ma gindesc la ea ,la ultimele clipe petrecute in compania ei.E o naluca ce continua sa imi provoace cele mai profunde simturi si sentimente din corpul meu. De mult am renuntat sa mai imi pun intrebari existentiale despre mine si ea, stiind ca nici un raspuns nu este plauzibil si ca ceva inexplicabil se intimpla atunci cand pur si simplu aud numele ei.  Am lasat iarba tacerii sa creasca intre noi pentru ca nu mai puteam ....ma simteam sfirsit de puteri, obosit sa mai incerc sa lupt pentru sentimentele mele... am lasat-o sa plece chiar daca ea a plecat de mult.

Si  acum la inceputul unei noi zile din vietile noastre evocam pe acei  dintre noi care au daruit totul fara ca noi sa stim ca toata bucuria si buna dispozitie ,fara ca noi sa stim ca toate zambetele si toata bucuria ne-a fost daruita de acolo, din strafundul sufletelor , doar pentru noi…. Pentru a ne simti liberi,mai bucurosi si mai fericiti ca acele persoane exista in viata noastra . De cate ori nu v-a pasat de nimic altceva decat  de fericirea celor din jurul vostru fie ca a fost vorba de prieteni dragi ,de familie sau de cel/cea care v-a cucerit sufletul vostru . Astazi propun ca acele persoane care v-a daruit ceva special in viata voastra fara sa ceara absolut nimic sa fie sarbatorite….merita si ele cel putin o zi din an asa cum si femeile si barbatii, mai nou au privilegiul acesta. Nu o spun ca pe un atac al zilelor care tocmai au trecut,ci ca pe un fapt pe care tindem sa il uitam astazi. Si de ce nu ar fi importante aceste persoane? Eu sincer nu gasesc un motiv plauzibil, doar