Mostenirea..

Viata  e o carte deschisa celui care va dori sa o citeasca.STau si ma gandesc prin cate am trecut pana acum,toate intamplarile si experientele mele,cum viata si deciziile mele au facut posibil ceea ce sunt acum,ceea ce am devenit.De multe ori mi-a dat palme mai mult sau mai putin grele,de multe ori am fost in varful muntelui,urmand apoi sa imi pierd echilibrul si sa cad in prapastie.In toti ani astia pot spune ca am invatat multe lucruri,am cunoscut oameni,mi-am dat seama de multe lucruri,mi-am dat seama cat de putine stiu...Sunt dependent de comunicare,sunt dependent de prieteni, sunt dependent de oameni in  jurul meu,oameni pe care sa stiu ca ma pot baza si la un party si la o inmormantare.In schimb nu le pot cere sa se schimbe dupa bunul meu plac,ei sunt asa cum sunt ei si chiar daca de multe ori m-au enervat si m-am certat cu ei si chiar daca nu sunt oameni perfecti cu care eu sa pot discuta cele mai profunde ganduri ale mele... sunt totusi prieteni mei si nu o sa ii dau pentru nimic din lume.Vad cum viata ma invata in fiecare zi un lucru nou,imi arata ca poate fi si altfel.Deciziile mele m-au purtat prin locuri necunoscute pentru mine,am  cunoscut oameni total diferiti de mine,oameni cu o gandire orientata spre alte conceptii,oameni pe care m-am straduit sa ii inteleg si pe care i-am inteles pana la un moment dat.Chipurile lor imi apar in acest moment ca un flash in mintea mea,si oarecum aveau dreptate.Cred ca toti avem dreptate intr-un fel anume...Daca toate conceptiile ar fi adunate la un loc atunci probabil am stii totul,si totusi nu se poate pentru ca ele ar fi atat de diferite incat s-ar crea confuzie.Cred ca poti pastra in jurul tau nu doar oameni cu conceptii la fel ca ale tale,identice,cred ca diversitatea de conceptii a oamenilor si punctul lor de vedere diferit te face pe tine sa aduni ceea ce consideri tu bun din fiecare om.Strangem ca o furnicutza harnica toata viata pareri,sfaturi,idei pentru ca la un moment dat sa le lasam mostenire celor care vor urma in urma noastra,copiilor nostri...In multitudinea noastra de idei si de ganduri,nimeni nu este acolo sa le aranjeze si sa le puna in ordine,intr-o ordine precisa de la cap la coada astfel sa ajungi la o concluzie.Cred ca aceasta ordine vine odata cu aflarea si ultimei piese de puzzle, in timp, puzzle care iti va afisa intreaga imagine.De multe ori nu am fost capabil sa inteleg sau sa explic anumite sentimente,anumite ganduri ,nu am fost capabil,pur si simplu era o ceata peste care nu puteam vedea nici un licar de lumina,insa in timp acea ceata s-a raspandit si in sfarsit am putut vedea ce se afla in spatele ei si recunosc de multe ori am fost dezamagit pentru ca nu era ceva ce mie mi-ar fi putut folosi.Insa acel lucru nu l-am aruncat,l-am pus deoparte pentru ca stiu ca la un moment dat o sa imi foloseasca ,stiu sigur.Uneori viata e atat de ciudata,incat te aduce la loc, sau in preajma altor persoane,dintr-un punct de unde ai plecat pentru a-ti arata ca poti privi si altfel decat ai privit in trecut,insa rar se intampla momentele alea.As vrea sa stiu tot dintr-o data,insa nu asta e modul normal de a face lucrurile,normal este sa fiu un furnicutz care sa stranga,sa stranga ,sa cladeasca,si apoi sa imparta cu cei dragi ceea ce a strins.
  Sincer as vrea ca copii mei  sa aiba ce primi de la mine, mostenirea gandurilor mele,conceptia mea doar ca pe o piesa de puzzle,o micuta piesa de puzzle care ii va ajuta la randul lor sa si-l completeze pe a lor,pentru ca fiecare are unul unic.As vrea sa pot sa le dau in primul rand lucrul asta inaintea dragostei,suportului, si a celorlante lucruri...si as fi cel mai fericit daca ei ar primi cu inima deschisa acest lucru si ar spune ca "a fost cel mai bun in meseria de parinte" si "seman cu el".Mi-au ramas intiparite cuvintele astea.