Familie...
Astazi am resimtit un vechi vis de al meu....
Un vis care probabil nu o sa ma lase niciodata in pace,un vis care nu stiu daca o fi bun,nu stiu daca este normal pentru cineva de varsta mea,nu stiu de ce il simt ,dar il simt de fiecare data cand vad ceva reprezentativ.
Astazi am fost plecat mai toata ziua de acasa.. nu stiu in ultima vreme imi vine normal sa fac lucrul asta ,imi vine normal sa plec in lumea larga si pur si simplu nu imi vine sa cred ca la un moment dat nu o sa mai simt nici macar un pic dorul de acasa.Probabil timpul petrecut intre cei 4 pereti de-a lungul saptamanii,monotonia de la job si monotonia de acasa ma indeamna sa fac lucrul asta.Chestia este ca din ce in ce mi se pare normal sa plec de acasa,sa las totul in urma si sa privesc mai departe.Oare asta inseamna ceva?
Eram astazi plecat de la prinz de acasa, se apropia de seara,eram la un suc,eram prins intr-o discutie, o discutie mult prea superficiala,cand deodata atentia imi este abatuta de ceva minunat dupa parerea mea,acel sentiment de care vorbeam mai devreme,un sentiment pe care l-am descoperit si care pur si simplu nu vrea sa dispara,pe care incerc sa il inteleg si sa il fac sa inteleaga ca momentan este prea devreme...Stiu ca o singura persoana din lumea asta stie pana in momentul asta la ce ma refer, este o persoana care stiu ca imi citeste cu maxima atentie fiecare cuvant al postului meu si care nu ma judeca indiferent de orice as gandi.
Si poate ca e timpul sa impartasesc ceea ce am vazut,ceea ce m-a facut sa cad pe ganduri.In curtea de peste strada unde eu imi beam sucul se petrecea ceea ce va spuneam eu mai devreme.In curtea de peste strada cu un gazon verde unde erau niste oameni care se jucau cu copii lor,se jucau cu mingea.Da... Probabil va ganditi ce este asa de incredibil ca niste tati se joaca cu pustii lor cu mingea.Mie uite ca mi se pare incredibil,incredibil de frumos, e un sentiment pe care eu as vrea sa il simt cat mai curand,desi stiu ca nu se poate,e totusi prea devreme.IMaginea asta si acum o am in minte nu cred ca o sa dispara nici maine.Pot sa spun ca am stat acolo pe scaunul ala simplu de plastic si am tacut,am fost pierdut,am ignorat orice cuvant care venea de peste masa si am stat asa 30 de minute uitandu-ma pur si simplu la acei copii cu tatii lor jucandu-se cu mingea.
Pur si simplu nu stiu de unde vine sentimentul asta si cum s-a nascut el,de ce s-a nascut, pur si simplu il am, si nu pot sa il ignor,de fiecare data imi aduce aminte cat de mult as vrea sa fiu tata ,sa ma joc cu copilul meu, pur sis simplu sa ma daruiesc total lui si familiei.Tanjesc dupa lucrul asta,chiar daca am 22 de ani si stiu ca este prea devreme pentru a face asta, si in plus nu il pot face cu oricine.Suna ciudat,chiar si pentru mine e foarte ciudat,dar il simt si nu ma rusinez cu lucru asta si nici nu o sa incerc sa ascund lucrul asta.Stiu ca este prea devreme si nici nu e momentul potrivit pentru un copil in viata mea,pur si simplu e prea devreme si trecand peste dorinta asta si fiind extrem de realist,nu cred ca eu sunt pregatit pentru asa ceva.Insa el exista si nu poate fi dat la o parte.O sa vina momentul cand o sa ma joc si eu cu prichindeii mei cu mingea sau cu orice altceva, o sa vina si momentul cand nu o sa existe alceva pe lumea asta decat familia, stiu ca la un moment dat toate asta o sa devina realitate.Pana atunci ma pregatesc asiduu ca sa le ofer tot ce am eu mai bun,incerc sa ma inteleg pe mine inainte de a-i intelege pe altii, incerc sa ma descopar usor usor,incerc sa evoluez,incerc sa invat cat mai multe de la oameni care intr-adevar au ceva special ,au maturitate,au experienta.
Un vis care probabil nu o sa ma lase niciodata in pace,un vis care nu stiu daca o fi bun,nu stiu daca este normal pentru cineva de varsta mea,nu stiu de ce il simt ,dar il simt de fiecare data cand vad ceva reprezentativ.
Astazi am fost plecat mai toata ziua de acasa.. nu stiu in ultima vreme imi vine normal sa fac lucrul asta ,imi vine normal sa plec in lumea larga si pur si simplu nu imi vine sa cred ca la un moment dat nu o sa mai simt nici macar un pic dorul de acasa.Probabil timpul petrecut intre cei 4 pereti de-a lungul saptamanii,monotonia de la job si monotonia de acasa ma indeamna sa fac lucrul asta.Chestia este ca din ce in ce mi se pare normal sa plec de acasa,sa las totul in urma si sa privesc mai departe.Oare asta inseamna ceva?
Eram astazi plecat de la prinz de acasa, se apropia de seara,eram la un suc,eram prins intr-o discutie, o discutie mult prea superficiala,cand deodata atentia imi este abatuta de ceva minunat dupa parerea mea,acel sentiment de care vorbeam mai devreme,un sentiment pe care l-am descoperit si care pur si simplu nu vrea sa dispara,pe care incerc sa il inteleg si sa il fac sa inteleaga ca momentan este prea devreme...Stiu ca o singura persoana din lumea asta stie pana in momentul asta la ce ma refer, este o persoana care stiu ca imi citeste cu maxima atentie fiecare cuvant al postului meu si care nu ma judeca indiferent de orice as gandi.
Si poate ca e timpul sa impartasesc ceea ce am vazut,ceea ce m-a facut sa cad pe ganduri.In curtea de peste strada unde eu imi beam sucul se petrecea ceea ce va spuneam eu mai devreme.In curtea de peste strada cu un gazon verde unde erau niste oameni care se jucau cu copii lor,se jucau cu mingea.Da... Probabil va ganditi ce este asa de incredibil ca niste tati se joaca cu pustii lor cu mingea.Mie uite ca mi se pare incredibil,incredibil de frumos, e un sentiment pe care eu as vrea sa il simt cat mai curand,desi stiu ca nu se poate,e totusi prea devreme.IMaginea asta si acum o am in minte nu cred ca o sa dispara nici maine.Pot sa spun ca am stat acolo pe scaunul ala simplu de plastic si am tacut,am fost pierdut,am ignorat orice cuvant care venea de peste masa si am stat asa 30 de minute uitandu-ma pur si simplu la acei copii cu tatii lor jucandu-se cu mingea.
Pur si simplu nu stiu de unde vine sentimentul asta si cum s-a nascut el,de ce s-a nascut, pur si simplu il am, si nu pot sa il ignor,de fiecare data imi aduce aminte cat de mult as vrea sa fiu tata ,sa ma joc cu copilul meu, pur sis simplu sa ma daruiesc total lui si familiei.Tanjesc dupa lucrul asta,chiar daca am 22 de ani si stiu ca este prea devreme pentru a face asta, si in plus nu il pot face cu oricine.Suna ciudat,chiar si pentru mine e foarte ciudat,dar il simt si nu ma rusinez cu lucru asta si nici nu o sa incerc sa ascund lucrul asta.Stiu ca este prea devreme si nici nu e momentul potrivit pentru un copil in viata mea,pur si simplu e prea devreme si trecand peste dorinta asta si fiind extrem de realist,nu cred ca eu sunt pregatit pentru asa ceva.Insa el exista si nu poate fi dat la o parte.O sa vina momentul cand o sa ma joc si eu cu prichindeii mei cu mingea sau cu orice altceva, o sa vina si momentul cand nu o sa existe alceva pe lumea asta decat familia, stiu ca la un moment dat toate asta o sa devina realitate.Pana atunci ma pregatesc asiduu ca sa le ofer tot ce am eu mai bun,incerc sa ma inteleg pe mine inainte de a-i intelege pe altii, incerc sa ma descopar usor usor,incerc sa evoluez,incerc sa invat cat mai multe de la oameni care intr-adevar au ceva special ,au maturitate,au experienta.
Comentarii