Este o întrebare care s-a născut de curând: Poți să-i dorești sincer binele cuiva, să-i oferi sfaturi curate și intenții bune, dacă acea persoană a fost, cândva, iubirea ta? Cred că da — dar cu o condiție esențială: să te fi împăcat tu cu povestea. Nu cu persoana, nu cu finalul, ci cu ceea ce a fost în tine și cu ce a rămas. Când nu mai ai nimic de demonstrat, nici ție, nici ei, atunci binele pe care îl dorești este pur. E o binecuvântare lipsită de greutate. Nu vine cu speranța unei întoarceri, nici cu dorința de a „arăta” ceva. E doar un „Să fii bine, om frumos”, spus cu inima liniștită. Sau poate că și acel „bine” pe care i-l dorești nu e în totalitate pur... Poate că, fără să vrei, în el mai pulsează o fărâmă din ce a fost cândva. O amintire, o scenă, un „dacă” nerostit. Poate că și bunătatea ta, deși sinceră, mai poartă în ea o nuanță din ceea ce a însemnat acea persoană pentru tine la un moment dat. Pentru...
.png)
Comentarii