Chamber of my soul...

O camera albastra…. Albastru azur.

Mergeam aseara,tirziu ,singur pe strada prin racoarea noptii sau mai bine zis a inceputului de iarna,mergeam incet si apreciam linistea singuratii care ma inconjura.Nu era nici o masina, nici o persoana, doar eu si pe alocuri cate o faclie de lumina ivita printr-un ochi de geam.Era pentru  prima data pe ziua aceea cand ieseam afara sa gust un pic din realitate ,din aerul acela amestecat de savoarea toamnei tirzii si a inceputului de iarna.MA gandeam la un lucru, cum toate ideile pe care le ai intr 4 pereti sunt mult mai greu de pus in practica odata ce ajungi afara cu ele si iata-ma in sfarsit cu prima fraza:

O camera albastra…. Albastru azur. Pereti ei poarta si acum urmele tablourilor care au fost odata atirnate, tablouri care cu timpul nu au mai avut loc in spatiul intim care avea nevoie de o retusare a ceea ce simteam.Au ramas asa goi, pana cand se va regasi altceva care sa imi exprime cu tarie personalitatea.Urmeaza un pat aranjat parca contradictoriu care exprima tinerete, copilarie , acestea fiiind puse pe o baza veche, tocita, vintage.Intr-un colt al ei gasim tehnologia unei mintii care cauta intr-una regasirea unui raspuns al identitatii sufletului, personalitatii unui individ curios.Peste tot sunt urme ale unei lupte interioare, o lupta dusa cu ultimele ramasite ale copilariei.Dezordine logica ar fi o descriere mai amanuntita.Si totusi…

Aceasta dezordine logica de multe ori imi complica firul gandirii, ma oboseste.Tot din acest motiv am renuntat si la tabluri,deoarece nu ma regaseam in ele.De fapt imi lipsesc lucruri in care sa ma pot regasi usor. Singurul lucru cu viata in afara mea este o fiinta, o planta primita in dar, de care am avut grija si sunt foarte mindru cand vad ca evolueaza,creste si care la rindul ei are mici puisori pe langa ea…e o minunatie viata asta…

Viata…hmmm, gandindu-ma la viata, la o simpla camera, si daca ea ar avea viata, cate ar putea spune. Ma gandesc cate idei mi-au trecut intre astia 4 pereti, cate sentimente,cate dezamagiri, cate bucurii, lupte duse pana la capat cu mine insumi.Doar daca ar putea spune. Milioane de cuvinte si experiente avute, unele noi, altele repetate de atatea ori.De cate ori am spus Te iubesc! Intre astia 4 pereti si de cate ori am plins suferind din cele mai diverse lucruri.Cate zambete, rasete si buna dispozitie s-a depozitat in peretii astia.Cate persoane si-au lasat mirosul in asternuturile patului meu si amprenta aurei personale….doar una nu….hmmm.Cate gemete de placere si clipe de extaz, cate momente romantice sau excitante… nu prea multe.In ea imi petrec tot mai mult timp in ultima vreme incercand sa ma regasesc, imi pun in ordine ideile, descopar placerea de a fii singur  si totodata impacarea cu mine insumi.In ea ma reculeg dupa ce am plecat din Neverland, incercand sa imi gasesc forta si curajul sa merg mai departe,oricat ar fi de greu, avind doar speranta ca voi evolua , ajungand un om mai bun si mai sigur si totodata stiind ca totul nu a fost in van, ca renuntand la ea, de fapt i-am daruit fericirea si linistea de care poate avea nevoie.Confucius spunea: “Daca iubesti pe cineva, lasa-l liber. Daca se va intoarce iti apartine. Daca nu se va intoarce nu ti-a apartinut niciodata.”Ei bine, iubesc…

In concluzie LOCUL asta de ¾ metri patrati sunt eu.Cu bune cu rele, musteste a mine.Cum spuneam odata e oaza mea de liniste.E singurul loc FIZIC unde ideile mele prind viata si e singurul loc unde unde am intimitatea necesara sa creez, sa ma regasesc, sa FIU.