Veteran...

          Adevarul  e ca luptele nu ai cum sa le porti la infinit… luptele nu aduc niciodata ceva bun, intotdeauna  ele aduc suferinta.Tanar fiind ,imbraci haina kaki si iti asumi responsabilitatea sa  te aperi sau dimpotriva sa ataci, din diferite motive. Si apelezi la arme ,ambitie si orgoliu prostesc pentru a-ti apara fiecare petic de suflet si idee pe care o respiri prin porii circumvolutiunilor tale. Porti un razboi cu cel/cei de langa tine, doar pentru a-ti demonstra tie si a –I face pe ceilalti sa mearga pe calea ta. Mi se pare uman sa incerci asta atunci cand tii la cineva .Am citit zeci de articole si carti despre dragostea adevarata, caci despre ea e vorba si cum ar trebui sa fie definita… sunt cuvinte frumoase, insa realitatea e un calau strasnic, cu fata descoperita, si cu fiecare lucru care ti se intimpla sau pe care il auzi de la prietenii tai, ucide rand cu rand ,cuvant cu cuvant , litera cu litera definitia acestor filozofi ce vorbesc teoretic dintr-un fund de camara, lasi fiind, necunoscand cu adevarat sentimentul ‘de a iubi’.E o nebunie intr-adevar dragostea si nu poate fi niciodata comparata cu definitii, reguli sau mai stiu eu ,citate.
           Fiecare iubire este unica si singurul citat cu care sunt de acord este Acela ca ‘ in dragoste si in razboi, nu exista reguli’. Da, poate fi privit si ca un razboi, pe care il ai in primul rand cu tine, acceptarea sentimentului de a-ti darui inima altei persoane,sperand in acelasi timp sa fii victorios,sa te intorci de pe campul de lupta teafar ,fara nici o rana.Si cum viata  continua sa fie o enigma pentru unii dintre noi,rezervandu-ne la tot pasul surprize, ajungi sa te trezesti intr-o dimineata, in camera ta , in patul tau, incomplet…si in prima clipa, fiind pentru prima data pierdut... nu realizezi ce s-a intimplat. Dupa aceea te cauti si vezi cu stupoare ca in locul inimii e o imensa taietura si stii atunci ca l-ai pierdut …Razboiul.
           Teama cu care porneste fiecare soldat pe campul de lupta, aceea de a fi ranit, se transforma in realitate pentru fiecare dintre noi.Culmea e ca niciodata razboiul nu ucide, ci doar ia victime, si nu ne ia fizic pe noi , ci ia cea mai frumoasa parte a noastra si o trimite in cele mai obscure lagare. Insa un om nu poate fi despartit niciodata de inima sa, chiar daca in locul ei avem o imensa rana, reusim cumva sa comunicam telepatic si sa  simtim  in acelasi timp toate chinurile la care este supusa in acel lagar.
Si dintr-o data orele, zilele  se transforma intr-o apatie prelungita.Precum un fumator vicios ce tanjeste dupa o tigara,devenim practic fantome in viata noastra. Si cautam orice remediu pentru a rupe conexiunea indestructibila… sex, bautura, persoane noi, calatorii, shopping etc.
         V-am spus indestructibila? Da ,asa este… si nu exista remediu…orice lucru facut in absenta inimii e un lucru fad, care de multe ori intareste sentimentul de incomplet. La fel cum ia-i da unui om dezhidratat  sa bea nisip….
         Dar inima niciodata nu moare in lagarul dragostei , oricat de mult este chinuita. Nu poate muri decat odata cu proprietarul ei… si de multe ori se intoarce de acolo bucati, bucatele mici,in palmele tale, fiecare bucatica pulsand puternic. Si precum croitorasul cel viteaz ,din povestile  copilariei, te apuci si cosi fiecare bucatica pana cand, dupa un timp incepe sa semene cu ceea ce a fost odata. Dar cu totii  stim ca niciodata nu va fi la fel, avem cicatricile semete care ne aduc aminte ca odata am iubit.Prea mult …
        Ne numim veterani, dar intotdeauna o sa ramanem niste racani atunci cand iubim.Si intotdeauna o sa ne punem haina kaki si o sa pornim la razboi.Pentru ca asa e iubirea…. O lupta :)  
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Motto: ECHILIBRU

My silence, my words

DAP..... SI DACA LE STII PE ASTEA..