Acasa..
Stau pe trotuarul din fata pensiunii... astept ceva.Am impresia ca lucrul acela l-am pierdut, si am dreptate ...nu-i nimic,nu-i nimic imi spun, il astept pe urmatorul. Si nu dupa mult timp aflat pe un scaun, ii permit fiecarui neuron sa nasca o idee , sa o hranesca ,urmand ca eu , judecatorul suprem sa imi aleg ideea castigatoare. Liniste in mine exista, nu stiu daca este aparenta, calm de dinainte de furtuna sau doar inceputul frumos a unei perioade noi, plina de satisfactii.Pur si simplu nu stiu... mi-e si frica dar am puterea sa vad si peste frica... sa imi constientizez frica si s-o tin in friu.Altfel, daca as sta in zona mea de confort stiu ca as regreta ,mai devreme sau mai tirziu si din cate se pare, nu ma mai multumesc cu regretele si cu bula mea invechita.Regretele nu imi mai sunt hrana pentru un posibil "Ce ar fi fost daca...".Nu mai am timp pentru intrebarea asta, si sincer nu vreau sa mai mi-o pun. Pur si simplu in ultima perioada am invatat sa Traiesc fara regrete si chiar simt ca traiesc un pic mai mult decat am facut-o vreodata...si Aici STOP.
Introducere: Nicaieri nu-i ca acasa!!
Aceasta replica imi bintuie prin cap cand inchid ochii si ma las purtat de interiorul constient al fiintei mele,cel care are capacitate sa invinga tot ceea ce se intimpla in lumea in care traiesc, de suprafata. Oarecum gasesc reconfortant faptul ca in sfirsit am reusit sa stabilesc o punte de legatura cu ceea ce sunt eu,in primul rind ceea ce reprezint eu pentru mine,cu fricile si temerile mele pe care reusesc cumva sa le proiectez in actiuni, in oameni cu care interactionez.Pot numara pe degete persoanele care au reusit sa sparga zidul gros,care ma separa de mine, produsul pe care il ofer societatii si cel din interiorul meu,adevaratul eu, cu care trebuie sa traiesc atunci cand sunt singur.In ultima vreme am reusit sa schimb asta.Nu ma mai simt o copie proasta a ceea ce sunt,nu ma mai simt fals,si pentru prima data am incredere ca arat lumii adevaratul eu...
Am stat si m-am gindit la cuvintul "acasa" in ultima vreme... si oarecum e curios cum de ,oriunde merg, fie ca ma duc in vacanta sau la rude , intotdeauna am tendinta sa ma refer la locul unde stau momentan ca este "acasa" pentru mine.In acelasi timp comunicarea cu interiorul meu m-a facut sa nu ma simt acasa chiar daca stau relaxat, in patul meu, in camera mea...Sincer aseara am avut senzatia asta... am iesit afara, sa respir putin aer curat pentru ca, ma simteam sufocat, ma simteam claustrofob in propria mea camera.
Oare asa se intimpla cu fiecare persoana la un moment dat in viata? oare ceea ce natal reprezinta acasa pentru ei, ajunge sa nu mai fie suficient, ajunge sa nu se mai identifice cu ideea si locul unde au fost copii, au crescut?Senzatia oricum merita cercetata mai mult. In acelasi timp imi izvoraste in minte ideea ca nu am fost plecat suficient de mult timp de acasa pentru a aprecia sau a gasi cu adevarat semnificatia de "acasa" .Nu stiu, sincer, simt ca sunt intr-o mare dilema... ma simt ca si cum as fi fara "acasa". Cuvintul asta care reprezinta atit de mult pentru mine ,de-a lungul timpului a inceput sa dispara si acum observ ca nu il mai gasesc,ca nu stiu unde sa il caut, ca l-am pierdut..si ma roade pe dinauntru, nu imi face bine.Gasesc frinturi imprastiate peste tot din cuvintul asta... si in camera mea, si in micutul meu birou,si in bratele ei, si la Calarasi,Constanta Sibiu,Bucuresti, si in masina, sau in patul de acasa ,ori intr-o camera de hotel...si nu gasesc reteta castigatoare pentru a imbina toate aceste ingrediente intr-o prajitura cu frumos ornata cu nuci numita "acasa"... sau nu am curajul, o vad , o stiu , dar o ignor total?
Lucrul cel mai important e ca niciodata nu am fost omul care sa fuga de ceva sau de cineva, intotdeauna mi-a placut lupta.Realizez ca chestia asta pe care o simt nu ma va lasa in pace si imi va face rau, va musca din mine si nu vreau asta.Vreau sa lupt cu orice indecizie ,nehotarare, lasitate, pe care mintea mea o poate crea... pentru a nu mai simti gustul regretelor...
Introducere: Nicaieri nu-i ca acasa!!
Aceasta replica imi bintuie prin cap cand inchid ochii si ma las purtat de interiorul constient al fiintei mele,cel care are capacitate sa invinga tot ceea ce se intimpla in lumea in care traiesc, de suprafata. Oarecum gasesc reconfortant faptul ca in sfirsit am reusit sa stabilesc o punte de legatura cu ceea ce sunt eu,in primul rind ceea ce reprezint eu pentru mine,cu fricile si temerile mele pe care reusesc cumva sa le proiectez in actiuni, in oameni cu care interactionez.Pot numara pe degete persoanele care au reusit sa sparga zidul gros,care ma separa de mine, produsul pe care il ofer societatii si cel din interiorul meu,adevaratul eu, cu care trebuie sa traiesc atunci cand sunt singur.In ultima vreme am reusit sa schimb asta.Nu ma mai simt o copie proasta a ceea ce sunt,nu ma mai simt fals,si pentru prima data am incredere ca arat lumii adevaratul eu...
Am stat si m-am gindit la cuvintul "acasa" in ultima vreme... si oarecum e curios cum de ,oriunde merg, fie ca ma duc in vacanta sau la rude , intotdeauna am tendinta sa ma refer la locul unde stau momentan ca este "acasa" pentru mine.In acelasi timp comunicarea cu interiorul meu m-a facut sa nu ma simt acasa chiar daca stau relaxat, in patul meu, in camera mea...Sincer aseara am avut senzatia asta... am iesit afara, sa respir putin aer curat pentru ca, ma simteam sufocat, ma simteam claustrofob in propria mea camera.
Oare asa se intimpla cu fiecare persoana la un moment dat in viata? oare ceea ce natal reprezinta acasa pentru ei, ajunge sa nu mai fie suficient, ajunge sa nu se mai identifice cu ideea si locul unde au fost copii, au crescut?Senzatia oricum merita cercetata mai mult. In acelasi timp imi izvoraste in minte ideea ca nu am fost plecat suficient de mult timp de acasa pentru a aprecia sau a gasi cu adevarat semnificatia de "acasa" .Nu stiu, sincer, simt ca sunt intr-o mare dilema... ma simt ca si cum as fi fara "acasa". Cuvintul asta care reprezinta atit de mult pentru mine ,de-a lungul timpului a inceput sa dispara si acum observ ca nu il mai gasesc,ca nu stiu unde sa il caut, ca l-am pierdut..si ma roade pe dinauntru, nu imi face bine.Gasesc frinturi imprastiate peste tot din cuvintul asta... si in camera mea, si in micutul meu birou,si in bratele ei, si la Calarasi,Constanta Sibiu,Bucuresti, si in masina, sau in patul de acasa ,ori intr-o camera de hotel...si nu gasesc reteta castigatoare pentru a imbina toate aceste ingrediente intr-o prajitura cu frumos ornata cu nuci numita "acasa"... sau nu am curajul, o vad , o stiu , dar o ignor total?
Lucrul cel mai important e ca niciodata nu am fost omul care sa fuga de ceva sau de cineva, intotdeauna mi-a placut lupta.Realizez ca chestia asta pe care o simt nu ma va lasa in pace si imi va face rau, va musca din mine si nu vreau asta.Vreau sa lupt cu orice indecizie ,nehotarare, lasitate, pe care mintea mea o poate crea... pentru a nu mai simti gustul regretelor...
Regretul pentru lucrurile pe care le-am făcut poate fi îmblânzit de timp, însă regretul pentru lucrurile pe care nu le-am făcut este de neconsolat.
Comentarii